/ASP: Din toamnă, pașapoartele se ieftinesc cu 200 de lei
pașapoartele se ieftinesc

ASP: Din toamnă, pașapoartele se ieftinesc cu 200 de lei

Directorul ASP, Mircea Eșanu, spune că peste câteva luni, cetățenii Republicii Moldova vor avea pașapoarte mai ieftine cu cel puțin 200 de lei și mult mai sigure.

Despre aceasta a declarat Mircea Eșanu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV

„Din luna septembrie, octombrie, poate chiar august, de când intră noile pașapoarte în producție cu emiterea lor aici, noi vom avea un pașaport cel puțin de două, trei ori mai sigur.

Prețul este încă o chestiune bună.

Eu confirm astăzi că cel puțin cu 200 de lei pașaportul se va ieftini.

Deci, dacă astăzi pașaportul în termeni ordinari este de 850 de lei, el va fi sigur cu 200 de lei mai ieftin și asta o pot confirma astăzi cu toată certitudinea, pentru că noi mâine semnăm contractul cu compania poloneză care va fi noul furnizor de pașapoarte pentru Republica Moldova și cu compania franceză semnăm luni contractul.

Sper ca cetățenii să aprecieze că în condițiile acestea încărcate se mai ieftinește ceva”, a spus Mircea Eșanu.

realizat de Drochia Click cu referire la jurnal.md

Abonează-te la Drochia Reporter și pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/drochia_reporter

Distribuie acest articol: