Inspectoratul Național de Patrulare (INP) a lansat luni, 2 decembrie, operațiunea „Autobuz”.
Potrivit unui comunicat emis presei, operațiunea Autobuz se va desfășura până pe 15 decembrie curent.
În această perioadă, ofițerii de patrulare vor verifica în ce condiții sunt transportați călătorii, cum este respectat Regulamentul Circulației Rutiere de către șoferi, precum și starea tehnică a transportului.
Totodată, angajații Inspectoratului Național de Patrulare împreună cu cei de la Agenţia Naţională Transport Auto vor contracara transportarea ilicită a pasagerilor; vor controla condițiile de îmbarcare și debarcare a călătorilor în afara staţiilor semnalizate, transportarea pasagerilor numărul cărora depăşeşte numărul de locuri prevăzut prin caracteristica tehnică a vehiculului, precum și verificarea autobuzelor și troleibuzelor în scopul asigurării respectării normelor tehnice la exploatarea pe timp de iarnă.
Verificate vor fi și autobuzele care transportă elevii.
Operaţiunea se va desfăşura pe întreg teritoriul ţării cu scopul de a diminua numărul accidentelor cu implicarea transportului public.
Menționămcă de la începutul anului au avut loc 205 accidente rutiere cu implicarea transportului de călători, în urma cărora 15 persoane au decedat, iar 286 au primit traumatisme grave.
realizat de Drochia Reporter cu referire la știri.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei