Cei mai mulți procurori au în proprietate apartamente, case și mașini luxoase. Deseori, prețul acestora depășește considerabil veniturile declarate legal. La fel, ca mulți alții, acuzatorii de stat susțin că sunt ajutați de părinți cu donații de milioane. Este și cazul șefului de la Procuratura Dondușeni, Anatolie Banaru.
Anatolie Banaru a deventi procuror-șef al raionului Dondușeni, pentru un mandat de cinci ani, în luna mai 2020. În ultimii 15 ani, Banaru a fost procuror în cadrul procuraturii raionului Drochia.
Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2020, Anatolie Banaru a primit un salariu de 277.667.94 de lei obținuți de la Procuratura Generală, iar soția sa a adus un venit de 67.863.66 de lei, obținut de la spitalul raional.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2020, familia Banaru deține un apartament obținut prin donație, dar și două terenuri aflate în orașul Drochia. „Dispun de un apartament situat în orașul Drochia, unde și locuiesc, și două terenuri care sunt primite pentru construcție și pe dânsele nu se află careva imobile la moment, erau preconizat pentru construcție dar nu sunt finisate. Sunt în proces de construcție, unul din ele, o casă pe care o fac socrii mei, care se află peste hotare și muncesc acolo și investesc”, spune Banaru.
Surse confidențiale ne-au comunicat că procurorul Anatolie Banaru se află în plin proces de construcție a unui imobil aflat în preajma spitalului raional Drochia. Banaru a confirmat această informație. Mai mult, ne-a spus că de patru ani a accesat un credit pentru a-și construi casa visurilor sale.
La capitolul bunuri mobile, procurorul a indicat un automobil Mitsubishi ASX, procurat în 2011, fabricat în același an, evaluat la 125.809.75 de lei, cam 6000 de euro. Pe site-urile de specialitate un astfel de automobil costa cu trei mii de euro mai mult. Nu putem trece cu vedere că procurorul parcurge zilnic distanța Drochia-Dondușeni, ca 40 km doar într-o direcție. Astfel, în fiecare zi, procurorul alimentează propria mașină pentru a merge la serviciu în jur de 100 km.
Bugetul familiei Banaru pentru anul 2020 a constituit puțin peste 345 mii lei, cam 28.500 lei pentru fiecare lună. Din această sumă, procurorul Banaru achită rata la bancă, alimentează automobilul pentru a parcurge o distanța de aproximativ 100 km dus-întors la muncă, construiește o casă și încă îi rămân bani pentru necesitățile familiei.
Potrivit surselor confidențiale, de când a devenit procuror șef al raionului Dondușeni, Anatolie Banaru ar fi beneficiat de mai multe cadouri. Mai exact, primarul satului Baraboi i-ar fi adus în dar un televizor de ultima generație, iar un antreprenor i-ar fi dăruit mobila de birou. Banaru neagă însă că ar fi beneficiat de cadouri.
realizat de Drochia Reporter cu referire la Jurnal.md
Dece blocati lumea pe grup in facebook?nu va convin comentatiile?