/Ce sa întâmplat cu prețul la energia electrică din 1 aprilie 2020
prețul la energia electrică

Ce sa întâmplat cu prețul la energia electrică din 1 aprilie 2020

Află cum se va schimba prețul la energia electrică din 1 aprilie 2020.

Întreprinderea de stat „Energocom” a prelungit cu trei luni, până la sfârşitul lunii iunie, contractul cu CERS Moldovenească pentru procurarea energiei electrice pentru Moldova în volumul necesar, cu posibilitatea de prelungire.

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la site-ul companiei, Centrala de la Cuciurgan este, la moment, unicul producător de energie electrică capabil să acopere de sine stătător pe deplin necesităţile de energie electrică ale furnizorilor reglementaţi de energie electrică, operatorilor sistemelor de distribuţie şi operatorului sistemului de transport pe perioada respectivă.

Potrivit noilor condiţii contractuale, începând cu 1 aprilie, preţul mediu de procurare a energiei electrice pentru S.A. „Energocom”, precum şi preţul mediu de furnizare a energiei electrice către alţi agenţi economici va fi cu aproximativ 9% mai mic decât preţul mediu aplicat în baza contractelor existente, care erau valabile până la 31 martie.

Anterior, preşedintele RM, Igor Dodon, a spus că, începând cu 1 aprilie, preţul de achiziţie a energiei electrice pentru Moldova va scădea cu 9%, până la $49,5 pentru 1 MWh şi nu a exclus că tarifele pentru consumatorii finali ar putea să fie micşorate.

Potrivit contractelor existente, „Energocom” a achiziţionat energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la preţul de $52,4 pentru 1 MWh, iar 15% din energie era procurată de la compania ucraineană „DTEK Pavlogradugol” la preţul de $64,4. Pentru furnizorii şi operatorii moldoveni, preţul mediu era de $54,2.

În condiţiile pandemiei, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis să dispună sistarea licitaţiilor de achiziţie a energiei electrice, desfăşurate anual pentru selectarea furnizorului. Comisia a indicat companiei „Energocom” să încheie contracte de procurare a energiei electrice de la un singur furnizor.

realizat de Drochia Reporter cu referire la infotag.md

Distribuie acest articol: