/Copiii fără vaccinare nu vor fi admiși în colectivități
Copiii fără vaccinare

Copiii fără vaccinare nu vor fi admiși în colectivități

Copiii ai căror părinți sau reprezentanți legali refuză neargumentat vaccinarea nu vor fi admiși în colectivitățile de copii, dar vor putea avea acces la procesul educațional în regim online.

Totodată, copiii care au contraindicații medicale temporare sau permanente la vaccinare vor fi admiși în instituția educațională, în baza unei decizii luate după evaluarea riscurilor infecțioase de către medicul de familie.

Sunt precizările Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care vin în contextul reluării activității instituțiilor de educație preșcolară și învățământ general.

Potrivit MSMPS, în cazul în care vaccinarea este realizată conform calendarului individual de imunizări, părinți sau reprezentanți legali vor prezenta educatorului/dirigintelui certificat de la medicul de familie. 

Ministerul mai anunță că nu se va solicita eliberarea certificatului de contact de către medicul de familie pentru admiterea în instituția de învățământ, în cazul absentării copilului din colectivitatea preșcolară sau școlară mai mult de trei zile din motive nelegate de boală. 

În astfel de cazuri, se recomandă prezentarea la educator sau diriginte, de către părinte/reprezentant legal, a unei declarații pe propria răspundere despre faptul că copilul nu a fost bolnav și nu a avut contact cu persoane confirmate cu infecția COVID-19.

Totodată, în cazul suportării de către copil în perioada absentării a unei infecții respiratorii, inclusiv a infecției COVID-19, sau apariția altor semne de boală, este obligatorie consultația medicului de familie și eliberarea certificatului privind însănătoșirea și permisiunea frecventării colectivității de copii.

În cazul plasării copiilor în carantină pentru 14 zile, pe motivul contactului cu un caz confirmat COVID-19 în instituția de învățământ, certificatul de contact pentru admiterea repetată în instituția educațională nu se va solicita. 

Excepție sunt cazurile în care pe perioada carantinei la copil apar semne de infecție, fiind necesară prezentarea la medicul de familie și eliberarea ulterioară a certificatului medical.

realizat de Drochia Reporter cu referire la ipn.md