/FISC: Dacă observi că prețurile la produse farmaceutice au fost majorate, sună la 0 8000 1525
produse farmaceutice

FISC: Dacă observi că prețurile la produse farmaceutice au fost majorate, sună la 0 8000 1525

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de verificare a contribuabililor care comercializează produse farmaceutice.

Aceasta după ce au parvenit mai multe sesizări din partea societății sub aspectul majorării prețurilor de comercializare a produselor social importante ca măști medicinale, mănuși medicinale sau dezinfectanți medicali.

„Ca urmare a acțiunilor întreprinse, au fost efectuate 54 controale fiscale, în rezultatul cărora au fost stabilite 6 cazuri de încălcare fiscală”, spun reprezentații Fiscului.

Astfel, începând cu data de 27 martie, Serviciul Fiscal de Stat în comun cu Inspecția Financiară va desfășura zilnic verificări la farmacii, unități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, în scopul verificării respectării modului de formare a prețurilor la produse farmaceutice.

Menționăm că zilnic, autoritatea fiscală monitorizează activitatea a 812 farmacii privind prețurile de livrare a produselor social importante, în vederea respectării prevederilor legislației în vigoare.

Totodată, în cazul când consumatorul final constată o majorare a prețurilor la mărfurile social importante, față de perioadele anterioare, informația poate fi comunicată la Linia Centrului de apel al Serviciului Fiscal de Stat 0 8000 1525.

realizat de Drochia Reporter cu referire la știri.md

Distribuie acest articol: