/Din 1 iulie, femeile vor ieși la pensie la vârsta de 60 de ani, iar bărbații la 63
pensie

Din 1 iulie, femeile vor ieși la pensie la vârsta de 60 de ani, iar bărbații la 63

Începând cu 1 iulie 2022, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 60 de ani, iar  stagiul complet de cotizare – 33 ani.

Pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 ani, iar stagiul de cotizare – 34 ani, transmite newsmaker.md

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulți copii.

Pentru ele vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de astăzi 1 iulie 2022 constituie 57 ani.

CNAS informează că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată.

În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare – 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Potrivit sursei citate, reieșind din stagiul complet  de cotizare prevăzut pentru femei de la 1 iulie 2022, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă acestea urmează să confirme 36 ani de stagiu contributiv de cotizare, iar în cazul bărbaților stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat – de 39 ani.

realizat de Drochia Reporter cu referire la newsmaker.md

Abonează-te la Drochia Reporter și pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/drochia_reporter

Distribuie acest articol: