Două persoane au fost lovite de un automobil la Drochia. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:28.
Potrivit informațiilor preliminare, apărute în presă, o femeie de 50 de ani a decedat pe loc, iar o altă persoană a fost transportată la spital cu diverse traumatisme. Șoferul ar fi fugit de la locul impactului.
Oamenii legii cercetează cazul. Aceștia urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Drochia, Ina Moscaliuc, a confirmat informația pentru ZUGO. Potrivit ei, la volanul automobilului de model Dacia Logan se afla un tânăr de 22 de ani. El se deplasa din satul Țarigrad spre orașul Drochia, fiind locuitor al acestui raion.
Victimele, în vârstă de 52 și 46 de ani, mergeau pe partea dreaptă a carosabilului în momentul în care au fost lovite. Șoferul a fost reținut, iar în urma testului alcoolscopic s-a constatat că acesta avea în aerul expirat 0,51 mg/l de alcool.
În același timp, sursele mass-media locale transmit, cu referire la ofițera de presă a IGP, Mariana Bețivu, că șoferul este angajat al IGSU. Conform sursei citate, el a fugit de la fața locului, dar a fost găsit pe urme fierbinți.
realizat de Drochia Reporter cu referire la zugo.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei
Comments