/Fără izolare în România: Cetățenii din Republica Moldova care merg în România nu vor sta în carantină
Caranatină în România

Fără izolare în România: Cetățenii din Republica Moldova care merg în România nu vor sta în carantină

Ambasada României în R. Moldova informează că măsura izolării la domiciliu/carantinării instituționalizate se suspendă temporar, începând cu data de 2 iulie 2020, pentru toate persoanele care intră în România (inclusiv persoanelor pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 2 iulie 2020).

Precizarea a fost făcută după ce a fost publicată decizia motivată a Curţii Constituţionale din România, care a constatat neconstiţională carantina.

Vineri, 3 iulie, secretarul de stat Raed Arafat a trimis o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

Astfel, Ambasada României în Republica Moldova informează că măsura izolării la domiciliu/ carantinării instituționalizate se suspendă temporar, începând cu data de 2 iulie 2020, pentru toate persoanele care intră în România (inclusiv persoanelor pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 2 iulie 2020).

Recomandări

Totuşi, ţinând cont de contextul epidemiologic actual și de evoluția răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2, precum și de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populției, în vederea prevenirii răspândirii infecției, pentru persoanele care au fost în contact cu un caz confirmat de COVID-19, nu au finalizat perioada de 14 zile de izolare/carantină sau au venit în țară dintr-o zonă/țară considerată cu risc epidemiologic ridicat de transmitere, se recomandă autoizolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, cu respectarea următoarelor măsuri:

  • Purtarea corectă a măștii de protecție în spații închise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă și săpun și/sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool;
  • Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și folosirea de soluții dezinfectante pe bază de alcool;
  • Păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoane;
  • Curățarea periodică a suprafețelor de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;
  • În cazul apariției simpotomatoligiei specifice COVID-19, se va accesa numărul unic de urgență 112;
  • Consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislativ privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

În acelaşi timp, toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină trebuie informate că, în situația în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 riscă să intre sub incidența legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (Infracțiuni contra sănătății publice –Zădărnicirea combaterii bolilor) și să supoerte consecințele săvârșirii acestei fapte.

realizat de Drochia Reporter cu referire la publika.md