Fostul comisar al IP Drochia, Constantin Bordian, care a fost implicat într-o bătăie care a avut loc în anul 2014 într-un local din Bălţi, recent a devenit șef-adjunct interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Numirea în noua funcție a lui Bordian a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al ANP.
Pantea a declarat pentru Deschide.MD că Bordian a fost detașat de la Penitenciarul de la Brănești și va deține interimatul funcției de director-adjunct al ANP, în locul lui Serghei Demcenco.
Ultimul este plecat în concediu pentru perioadă mai lungă.
Pantea ne-a mai spus că acum un an Bordian a fost numit în funcția de șef al Penitenciarului Brănești.
Totodată, întrebat dacă conducerea ANP cunoștea despre faptul că Bordeianu la beție a bătut mai mulți tineri într-un bar, Pantea ne-a comunicat că instituția va veni ulterior cu o reacție pe marginea informațiilor menționate.
Amintim că în anul 2014, Constantin Bordian, pe atunci șef al IP Drochia, fiind în stare de ebrietate, împreună cu un subaltern, dar și alți polițiști, au bătut cu bestialitate clienții și personalul unui local din Bălți.
Atunci, conducerea IGP a declarat că atât Bordian, dar și ceilalți polițiști, au fost suspendați din funcție, însă la nici doi ani de la acea bătaie, Bordian a fost numit şef al secţiei investigaţii a IP Ialoveni.
Mai mult decât atât, este de menționat că dosarul în care era vizat Bordian a fost închis din motiv că procurorul Leonid Țărnă nu ar fi văzut elemente de huliganism în acțiunile fostului șef al IP Drochia.
realizat de Drochia Reporter cu referire la deschide.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei