O persoană care consumă fructe și legume ingerează cel puţin 10 pesticide.
Este semnalul de alarmă pe care îl trag în această perioadă reprezentanţii autorităţii sanitar-veterinare.
Asta mai ales că majoritatea fructelor şi legumelor provin din export şi sunt cultivate în extrasezon.
Este foarte important în această perioadă să fim atenţi la ceea ce consumăm. Potrivit datelor ANSVSA, cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct.
Asta pentru că, din testele efectuate, cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostre.
Dintre alimentele nesigure mai amintesc nectarinele, piersicile, strugurii, roşiile şi castraveţii. La celălalt pol, legumele şi fructele care conţin cele mai puţine pesticide sunt: avocado, porumb, ananas, varză, ceapă, sparangel sau vinete.
Ca să vă faceţi o idee, vă dau un exemplu: strugurii, roşiile şi lămâile conţin între două şi şapte pesticide, potrivit ANSVSA.
Aşadar, specialiştii recomandă ca înainte de consum să le spălaţi bine cu apă călduţă, iar unde este cazul să îndepărtaţi coajă.
Este recomandat chiar să evitaţi consumul celor cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosec cele mai multe substanţe chimice.
Cel mai des fructele şi legumele conţin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate. este o substanţă autorizată în 24 de ţări, iar limita admisă este de 5 miligrame pe kilogram la citrice.
realizat de Drochia Reporter cu referire la stirileprotv.ro
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei