Pe când autoritățile de la noi din țară susțin că pandemia este gestionată bine și totul este cub control, alte țări consideră că R. Moldova este un focar de coronavirus.
Ieri, Italia a închis granița pentru persoanele care sosesc din 13 târî, iar Republica Moldova nu a fost o excepție.
Potrivit Digi24, autoritățile italiene au interzis intrarea pe teritoriul țării cetățenilor care provin din regiuni cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus.
Astfel, interdicţia de călătorie se aplică pentru Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a anunțat Ministerul italian al Sănătăţii.
Persoanele care au locuit în, sau au tranzitat aceste ţări cu 2 săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul.
De asemenea, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către ţările menţionate.
„La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea care presupune cea mai mare precauţie”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza.
De asemenea, ministrul italian a declarat că interdicția se referă inclusiv și la transportul terestru.
Astfel, potrivit airport.md, la ora actuală cel puțin 4 zboruri au fost anulate, iar Italia a anulat un zbor spre Chișinău.


realizat de Drochia Reporter cu referire la știri.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei