/Ministrul MAI: 7 ani de pușcărie dacă infecteazi persoana care moare
Ministrul MAI

Ministrul MAI: 7 ani de pușcărie dacă infecteazi persoana care moare

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut sâmbătă o întrevedere cu ministrul MAI, Pavel Voicu.

Întrevederea a fost organizată în contextul măsurilor luate în ultima perioadă în Republica Moldova, ce vizează starea de urgență provocată de pandemia de coronavirus.

Voicu a declarat că, deși polițiștii lucrează la limita posibilităților, efectivul departamentelor din cadrul MAI fac față situației privind necesitatea de a patrula străzile, parcurile și alte locuri publice din localitățile țării.

Conform informațiilor ministrului de Interne, până în prezent, au fost întocmite 1.040 de procese verbale contravenționale în privința persoanelor fizice, agenților economici și companiilor de transport care se opun prevederilor întreprinse de autorități și încalсă regulile de carantină.

De asemenea, Voicu a subliniat faptul că în cazul în care persoanele care nu se supun ordinii vor provoca infectarea oamenilor cu coronavirus, pe numele acestor cetățeni vor fi deschise dosare penale, iar în caz de deces al persoanei infectate, pedeapsa ar putea constitui până la 7 ani privațiune de libertate.

În ceea ce ține de cetățenii reveniți din străinătate, Voicu a raportat 10 cazuri de încălcare a regimului de carantină pe numele cărora au fost deschise dosare contravenționale.

În încheierea întrevederii, şeful statului a adresat mulțumiri conducerii și personalului MAI pentru sacrificiul de care dau dovadă, alături de medici, în combaterea răspândirii virusului, îndemnându-i să demonstreze și în continuare fermitate și consecvență în această situație.

realizat de Drochia Reporter cu referire la știri.md

TAGS:
Distribuie acest articol: