/Moldovenii nu vor putea efectua plăți în numerar mai mari de 10.000 lei per tranzacție
plăți în numerar

Moldovenii nu vor putea efectua plăți în numerar mai mari de 10.000 lei per tranzacție

Guvernul planifică adoptarea unor noi măsuri de diminuare a operațiunilor cash (plăți în numerar) și stimularea tranzacțiilor fără numerar, mai ales în contextul pandemiei și combaterii fenomenului muncii nedeclarate și combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit Ministerului Finanțelor. tendințele globale demonstrează o creștere rapidă a tranzacțiilor fără numerar, mai ales în contextul în care tehnologiile avansate asigură dezvoltarea economiei digitale și utilizarea unor soluții optime și rapide de efectuare a plăților necesare.

Ce planifică Guvernul

În acest sens, ca măsuri de diminuare a numerarului Ministerul Finanțelor propune în măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 să fie prevăzut ca:  

– Plățile efectuate între agenți economici în numerar 100.000 lei lunar/10 000 per tranzacție;
– Obligativitatea deținerii POS terminal la subdiviziunile unde vânzările sunt mai mari de 500.000 lei;
– Plățile efectuate de persoană fizică în numerar nu mai mari de 100.000 lei per tranzacție.

În opinia autorilor aceste măsuri vor impulsiona tranzacțiile non-numerar, respectiv creând premise de reducerea a comisioanelor percepute de instituțiile financiare.

Datele statistice relevă că în Republica Moldova există potențial pentru dezvoltarea plăților fără numerar. Or o mare parte din tranzacțiile imobiliare (cumpărare-vânzare de locuințe) se fac cu numerar.

Totodată instituția susține că reducerea numerarului și orientarea spre efectuarea plăților prin virament reprezintă o acțiune cu efecte pozitive asupra dezvoltării economice atât din perspectiva autorităților publice, precum și din perspectiva persoanelor fizice și juridice:

  • pentru autorități publice: asigură creșterea transparenței și securității prin sporirea posibilităților de monitorizare și, în acest sens, este o măsură care contribuie la combaterea fenomenului muncii ne(sub)declarate și combaterea evaziunii fiscale;
  • pentru persoanele fizice și juridice: asigură efectuarea rapidă a mai multor plăți într-o perioada scurtă de timp oferind, astfel, oportunitatea de a obține venit mai mare și, concomitent, de a economisi timpul.

Inițiativă de promovare a plăților electronice și reducerea numerarului

Amintim că la începutul lunii februarie 2020, deputatul PAS, Dan Perciun și Natalia Gavriliță, fosta ministră a Finanțelor în Guvernul Sandu, au prezentat o inițiativă de promovare a plăților electronice și reducerea numerarului, cu prevederi mult mai ambițioase, care ar putea duce la creșterea cu 3% a economiei țării.

Proiectul prevede următoarele măsuri:

  • Reducerea TVA-ului cu 2 puncte procentuale la efectuarea plăților cu cardul sau alte mijloace electronice de plată;
  • Plata obligatorie a salariului pe cont pentru toate companiile care au mai mult de 10 angajați cu sediul înregistrat într-un oraș sau municipiu. Costurile pentru transfer, deservirea cardului și alte costuri aferente sunt acoperite de către angajator;
  • Plafonarea plăților în numerar care pot fi încasate de către persoanele juridice la 10.000 de lei per tranzacție (cu anumite excepții);
  • Reducerea plafonului pentru decontările în numerar făcute de către companii până la 10.000 pe lună, cu menținerea tuturor excepțiilor existente la moment;
  • Asigurarea posibilității de achitare a plăților prin instrumentele de plată definite electronic (cum ar fi terminalul de plată, dar nu doar) de către companiile cu un volum de vânzări mai mare de 500.000 lei.

Conform autorilor, prevederile acestui proiect urmează a fi adoptate la pachet cu reducerea comisioanelor bancare. 

Potrivit lui Perciun, la noi în țară, raportul tranzacțiilor cu cardul în produsul intern brut este de 3,7%, în comparație cu 10% precum este în alte țări ca: Slovenia, Croația, Polonia. 

Documentul deocamdată nu a ajuns pe agenda Parlamentului. Totodată Guvernul nu a dat vreun aviz la această inițiativă.

realizat de Drochia Reporter cu referire la mold-street.com