/O moldoveancă a fost omorâtă în Italia de soțul său
O moldoveancă a fost omorâtă în Italia

O moldoveancă a fost omorâtă în Italia de soțul său

O moldoveancă a fost omorâtă în noaptea de joi spre vineri, 23 septembrie, în localitatea italiană Spinea, din provincia Veneția (Veneto). Presupusul autor al crimei este chiar soțul femeii, care a fost arestat între timp, informează publicația Il Gazzetino.

Lilia Patranjel, în vârstă de 41 de ani și soțul ei de origine română, Alexandru Ianosi Andreeva Dimitrova, în vârstă de 35 de ani, locuiau în Spinea din anul 2017.

Potrivit surselor locale, crima s-a petrecut în jurul orei 00:00, la parterul unui bloc de opt apartamente, nu departe de granița cu Chirignago. Din primele informații reiese că între cei doi soți ar fi avut loc o ceartă în toiul nopții, care a degenerat în bătaie. În tot acest timp, în locuință se afla fiul cuplului, în vârstă de doar patru ani.

Soțul femeii a sunat la 112 abia în jurul orei 05:00. Cu toate acestea, în timpul interogărilor, el și-a rezervat dreptul de a nu răspunde la întrebările anchetatorilor.

Cercetările preliminare arată că bărbatul și-a înjunghiat soția, presa italiană calificând cazul drept feminicid. Soțul fusese violent în trecut, iar vecinii au raportat certuri repetate în familie.

Potrivit Venezia Today, femeia a avut anterior tentativa de a-și părăsi soțul, dar Alexandru ar fi amenințat-o cu moartea, pentru a convinge-o să nu plece. În luna august, Lilia l-a denunțat carabinierilor, după ce a ajuns la Urgențe. Ulterior, cei doi soți s-au împăcat, iar soția și-ar fi retras plângerea.

Drochia Reporter cu referire la realitatea.md

Abonează-te la Drochia Reporter și pe Telegram pentru a afla rapid noutățile:  https://t.me/drochia_reporter

Distribuie acest articol: