/Popa Igor Mincinosul din Chetrosu – socialist cu „pogoane” KGB
Popa Igor Mincinosul

Popa Igor Mincinosul din Chetrosu – socialist cu „pogoane” KGB

Unchiul meu, Mihail Druță, a fost preot în satul Chetrosu din raionul Drochia, mulți ani la rând, pe timpul comuniștilor.

Chetroșenii spun de el că a fost un “preot adevărat”. A ținut piept sistemului și a făcut tot posibilul ca Biserica cu ”Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din sat, să activeze neîncetat.

După câte cunoaștem din istorie, comuniștii erau împotriva religiei, pe care o socoteau “opium pentru popor”, preoții erau mai des maltratați, iar bisericile erau închise și distruse.

Nu știa Mihail Druță, că deja după “independență”, în locul lui se va stăpâni un “Antihrist”, cu steluța în suflet, “pogoane KGBiste” sub reașă și mincinos ca “Satana”.

Cine este popa Igor Burduja Mincinosul

Cu pieptul plin de medalii și ordine, în calitate de bijuterii pentru vanitate și fală

cu pogoane KGBiste sub reasă

și cu pentagrama ocultă, cum ar fi steaua roșie, în suflet. 

Asta se întâmplă în acel timp, când popa Igor Burduja se regăsește pe lista consilierilor locali din partea Partidului Socialist, pe satul Chetrosu din raionul Drochia.

Anterior, acest popă socialist, a procurat un loc de casă alături de cimitirul din centrul satului, și ilegal, contra plată, îngropa decedații pe terenul personal neautorizat.

Ei, dar businessul pe scârba oamenilor e ceva sfânt pentru un popă socialist, dar iată că o pictură abstractă în amintirea celor doi copii decedați într-un accident pe teritoriul satului Chetrosu, este o piedică pentru el. 

Așa cum tămâia și agheasma este o piedică pentru “Satana”.

De ce popa Igor din Chetrosu este un mincinos

mincinosPersoană care spune minciuni (1). 3 a (Reg) Lingușitor. 4 a Care exprimă minciuni (1) Si: fals, neadevărat, neîntemeiat,. Care a uzurpat un titlu. (Fig) Amăgitor. (Fig) Lipsit de valoare, de importanță

Pe lângă toate, popa Igor Mincinosul este prieten la cataramă cu membrii partidului socialiștilor din Drochia, cum ar fi președintele raionului Drochia Alexei “Гжель” Vasilean, care este pe cale de a pleca din funcție pentru abuz de putere, socialistul Ion Prodan, scos cu rușine din funcția de jurist a raionului Drochia și șeful filialei MoldovaGaz din Drochia, care este de profesie istoric – Andrei Ochișor.

În comentariul său pentru Televiziunea Nordului, care a realizat un reportaj despre acest caz, popa Igor Mincinosul a mințit publicul de mai multe ori.

Iată acest comentariu:

Și acum propun să analizăm aceste bârfe socialiste:

  • așa numitul președinte a raionului Drochia, nu are mandat de a emite decizii din partea consiliului raional Drochia, ci este doar un executor a acestor decizii
  • deși Vasilean, și după el și popa Igor Mincinosul vorbesc despre oarecare Lege, în baza cărei a fost vandalizată pictura și emise careva restricții, ei nu specifică această Lege. Deci, nici un motiv legal pentru așa acțiuni nu au.
  • în abuzul în scris a socialiștilor din Drochia, la adresa primarului satului Chetrosu, ei personal menționează, că construcția opririi publice este ÎN ADMINISTRAREA consiliului raional Drochia, ce ar însemna că președintele raionului ar trebui să aibă grijă de această oprire, să o vopsească la timp, să o amenajeze, deoarece oprirea se află nu la Vasilean acasă, dar pe teritoriului unei localități, și atunci când se află în stare deplorabilă, diminuează aspectul acestei localități.

Aici trebuie de menționat, că în satul Chetrosu sunt 3 opriri publice, dintre care cea de la Moară este îngrijită (administrată) de către Administrația Morii, cea în cauză, a fost îngrijită de Primaria satului Chetrosu, iar a treia, administrată de Alexei „Гжель” Vasilean și popa Igor Mincinosul, arată așa, conform legii socialiștilor boșorogi:

Atunci când Primarul satului Chetrosu, a avut grijă  de această oprire, a organizat lumea din sat și a reînnoit imaginea, popa Igor Mincinosul și Alexei Vasilean, nu erau împotrivă și nu emiteau scrisori cu restricții nejustificate.

  • pe oprire nu au fost pictate cruci, monumente sau fotografii a răposaților. A fost creat un obiect de artă, o pictură abstractă, în memoria copiilor decedați. 
  • popa Igor Mincinosul spune în acest comentariu, că vandalizarea obiectului de artă populară nu a fost inițiată de dânsul, ci de la consiliul raional Drochia, care a trimis o persoană, cu indicația de a săvârși acest act de vandalism. Adevărul este că, consiliul raional nu a delegat pe nimeni cu așa sarcină, iar persoana care săvârșește actul de vandalism, este Negruța Vitalii, colaborator a filialei MoldovaGaz din Drochia, unde șef este prietenul lui popa Igor Mincinosul – Andrei Ochișor. Aici este important de menționat, că acest Ochișor este originar din satul Șuri, raionul Drochia, ca și copii decedați în accident, în memoria cărora a fost realizat obiectul de artă populară.
  • deci, nici consiliul raional, nici Ministerul Transportului nu are nici în clin, nici în mânecă, cu acest caz. Este un act de vandalism particular, pus la cale de membrii partidului socialist din raionul Drochia, Alexei “Гжель” Vasilean, popa Igor Mincinosul și Andrei Ochișor.

Indimidare și maltratare din partea IP Drochia, la comanda lui Popa Igor Mincinosul

La moment, acești tipi, în cârdășie cu poliția servilă din Drochia, au pornit niște procese de intimidare asupra administrației satului Chetrosu și băiatului care a creat acest obiect de arta populara, pentru ce a fost pornit un material contravențional, bazat pe fâșuri socialiste. 

Dacă ar putea, ei ne-ar trimite pe toți în Siberia, în urma unor așa materiale cusute cu ață albă, atunci când pe teritoriul satului sunt crime penale, furturi și jafuri nedescoperite ani de zile.

Pentru asta poliția din Drochia și primește salariu asigurat din impozitele cetățenilor, ca să-și bată joc de ei, la comanda unor antihriști, cum ar fi popa Igor Mincinosul.

Aveți grijă de voi…

Radu Druță

Abonează-te la Drochia Reporter și pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/drochia_reporter

Distribuie acest articol: