/Prețul petrolului scade: Când se vor ieftini carburanții în Republica Moldova
Prețul petrolului

Prețul petrolului scade: Când se vor ieftini carburanții în Republica Moldova

Prețul petrolului la bursele internaţionale continuă să scadă şi a coborât sub nivelul 28,5 dolari pentru un baril de marca Brent.

Prețul petrolului a coborât sub nivelul de 25 de dolari pentru un baril, cel mai mic preț din ultimii 10 ani.

Este cu circa 30% mai puţin decât acum o săptămână şi cu 57% mai ieftin decât acum o lună de zile.

Cotaţiile „aurului negru” sunt puternic impulsionate spre scădere de diminuarea cererii din cauza expansiunii pandemiei de coronavirus şi a unui război pentru câştigarea clienţilor, declanşat între Arabia Saudită şi Rusia, care ameninţă să „inunde” cu petrol ieftin piaţa, începând din aprilie.

Îngrijorările investitorilor s-au accentuat luni, după ce s-a aflat că producţia industrială a Chinei a scăzut cu 13,5% în primele două luni ale anului.

„Restricţiile de călătorie şi încetinirea industrială afectează previziunile privind cererea mondială de petrol, într-un moment în care noi resurse, provenind din partea OPEC, vor intra pe piaţă”, comentează analiştii de la ING.

Prețul petrolului scade iar prețurile la benzină şi motorină nu au scăzut în moldova

În acelaşi timp, pe piaţa internă a Republicii Moldova preţurile la benzină şi motorină au înregistrat reduceri minore.

Astfel, în ultima lună de zile, benzinăriile din Moldova au diminuat preţurile cu doar 6-7%.

Ultima reducere a avut loc pe 10-11 martie 2020, când preţul unui litru de benzină sau motorină s-a diminuat cu 0,90-1,0 lei.

Operatorii de pe piață spun că mai au în stocuri cantități mari de combustibil cumpărat încă în luna februarie, respectiv, în momentul în care vor fi făcute importuri la prețuri mai mici, vor fi diminuate și prețurile la pompă.

Totodată, companiile atestă o scădere semnificativă a vânzărilor (cu circa 35-40%) ca urmare a faptului că multă lume stă acasă, iar o parte din activitățile economice, inclusiv transporturile, au fost stopate din cauza epidemiei Covid-19.

Mai adăugăm că datele din România arată că acolo, de la începutul lunii martie, benzina s-a ieftinit cu aproape 1,5 lei pentru un litru, iar în Macedonia de Nord cu mai mult de 2 lei per litru. În același timp, în Rusia și Belarus prețurile la benzină s-au redus cu doar 20 de bani.

Și la motorină evoluția prețurilor în aceste state are loc neuniform. Astfel, dacă în state precum România și Macedonia de Nord prețurile au scăzut cu peste 10%, apoi în Rusia și Belarus au rămas neschimbate. Ba chiar în valută locală s-au majorat.

Prețul petrolului scade semnificativ

realizat de Drochia Reporter cu referire la mold-street.com

Distribuie acest articol: