Premierul Ion Chicu a cerut revizuirea cadrului legal cu privire la redobândirea permisului de conducere. accentuând necesitatea eliminării condiției de examinare medicală pentru redobândirea permisului auto.
În prezent, în cazul pierderii actului, este necesară trecerea repetată a tuturor etapelor de redobândire a permisului de conducere.
Citește și „Regulamentul cu privire la permisul de conducere a fost modificat de Guvern”
Totodată, ar putea fi simplificată procedura de preschimbare a permiselor de conducere după model nou, care, deși nu este obligatorie, vechile acte nu corespund Directivelor UE și unii șoferi întâmpină probleme în afara țării.
Redobândirea permisului de conducere: Acțiuni întreprinse de către ASP
În același timp, conform unui comunicat emis de Guvern, directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Tatiana Cunețchi, a informat că, în urma acțiunilor întreprinse pentru eliminarea actelor de corupție în procesul de înregistrare la examenul practic, timpul de așteptare s-a redus de la două luni și jumătate la 45 de zile.
„Au fost identificate și alte posibilități de a îmbunătăți calitatea serviciilor și a simplifica accesul. Printre acestea – creșterea numărului de examinatori și achiziționarea mai multor mașini.”
ASP cooperează intens cu CNA în scopul prevenirii abordărilor de corupție și, în zilele următoare, va începe un program de instruiri anticorupție pentru angajați.
Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulian Postică, a prezentat o concepție de creștere a calității procesului de instruire în școlile auto, care presupune un set de măsuri concrete și termeni.
În etapă finală, va exista un clasament al școlilor auto și al instructorilor, care va oferi candidaților posibilitatea de a alege cea mai bună școală și cel mai bun instructor, din perspectiva calității obiective a serviciilor oferite.
Directorul AGE a prezentat informația despre procesul de examinare medicală a candidaților.
În acest scop, anual se cheltuie cca 70 milioane lei, iar 99.5% din aplicanți sunt apți. Acest fapt este o probă de ineficiență a procedurii”, transmite Executivul într-un comunicat de presă.
La începutul anului, responsabilii au comunicat că rata de promovarea a examenului teoretic este de 80%, în timp ce examenul la proba practică este promovat din prima încercare în 38% dintre cazuri, specificând că 144 de ore sunt teoretice, iar 40 – practice.
În medie, conform datelor ASP, o persoană susține proba practică de 3 ori, astfel că din peste 144 de mii de încercări, circa 38 de mii s-au soldat cu obținerea permisului de conducere.
realizat de Drochia Reporter cu referire la zdg.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei