Caz halucinant în orașul Drochia – un sicriu a fost dezgropat din mormânt la cimitirul orășenesc.
O femeie și-a dezgropat fratele mort de opt luni și a transportat sicriul cu trupul aflat în stare de putrefacție în satul Mingir, raionul Hîncești, localitatea de baștină a defunctului, unde l-a reînhumat.
Motivul care a determinat-o să recurgă la acest gest macabru este unul straniu. Femeia le-a povestit rudelor că a visat de mai multe ori cum fratele decedat îi reproșează că a fost înmormântat printre străini.
Sicriu dezgropat din mormânt: Ce spune soția răposatului și prietenii
Văduva care locuiește în orașul Drochia, spune că a aflat despre a doua înmormântare a soțului său de la o rudă. Oamenii legii au pornit un dosar penal în acest caz.
Bărbatul a decedat în luna mai a anului trecut, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Acesta a fost înmormântat în oraşul Drochia, unde a locuit în ultimii ani de viaţă, alături de soţia şi fiica sa, care este stabilită peste hotare.
Unul dintre prietenii răposatului povesteşte că ceremonia a fost oficiată după toate canoanele bisericeşti.
„Soţia şi-a făcut toate datoriile”, a spus prietenul răposatului, Andrian Rotaru.
Înainte de moarte, bărbatul le-ar fi spus rudelor că doreşte să fie înmormântat în localitatea sa de baştină, satul Mingir din raionul Hânceşti. Însă ultima sa dorinţa nu a fost îndeplinită.
„Sora lui a refuzat căci avea careva probleme financiare, îşi căsătorea fiul sau fiica, şi a spus să-l înmormânteze la Drochia”, a povestit prietenul răposatului, Andrian Rotaru.
Soţia răposatului ne-a spus, în afara camerelor de luat vederi, că la scurt timp după înmormântare, a fost sunată de mai multe ori de cumnata sa, care i-a povestit că şi-a visat fratele, mai multe nopţi la rând, şi că acesta i-a reproşat că a fost îngropat printre străini.
Sicriu dezgropat din mormânt: Ce spun angajații cimitirului
Fiind convinsă că a admis un mare păcat, femeia a decis să-l deshumeze pe bărbat şi să-l îngroape alături de părinţi. Sora, împreună cu trei bărbaţi, şi-a dezgropat fratele în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, iar pentru a ascunde urmele, a acoperit groapa şi a pus deasupra coroanele cu flori.
Angajaţii cimitirului au observat că mormântul a fost profanat abia a doua zi. Tot ei au fost cei care au sesizat oamenii legii.
„Nu era nimic, sicriul lipsea. Se cunoaşte, iată acolo cu o lună mai târziu, de anul trecut e îngropat mortul şi ţărâna se cunoaşte că e de mai mult timp, dar când e umbat din nou, bolovanii sunt măşcaţi”, a menţionat angajatul Gospodăriei Comunale Drochia, Vitalie Ţenti.
În aceeaşi zi, bărbatul a fost reînhumat în cimitirul din Mingir, unde a avut parte şi de un serviciul divin. Soţia răposatului ne-a povestit că a aflat despre acest lucru de la o rudă, care a telefonat-o pentru a o întreba de ce nu a venit la înmormântarea soţului.
Vestea s-a răspândit repede în sat şi i-a lăsat perplecşi pe localnici.
– L-a adus sora lui?
– Da, sora. Deodată maşina l-o adus şi l-o îngropat. Părintele, tot a fost.
– L-au scos din mormânt şi l-au adus la locul de baştină unde a fost înmormântat. E urâtă treaba.
– De ce credeţi aşa?
– Pentru credinţă e tare urât să-l înmormântezi şi să-l dezmormântezi şi să-i muţi locul sfânt.
– Dacă îi scot din mormânt şi îi reînmormântează nu ştiu pe unde, situaţia la noi nu e bună.
– Dar aţi mai auzit despre aşa cazuri?
– Am auzit de Dimitrie Cantemir pe care l-au adus din Rusia şi l-au înmormântat la Iaşi, asta este o faptă bună.
Ce spun oamenii legii
Procuratura raionului Drochia a deschis un dosar penal în acest caz. Oamenii legii spun că femeia şi-a deshumat fratele fără a avea actele necesare.
„La solicitarea soţiei defunctului, a solicitat ca mortul să nu fie deshumat de acolo şi să rămână cadavrul în satul natal, pentru a nu pune rudele în sentiment neplăcut”, a afirmat procurorul, Oleg Rusu.
Sicriu dezgropat din mormânt: Sora răposatului cercetată penal
Am sunat-o şi femeia care şi-a dezgropat fratele. Aceasta ne-a răspuns la telefon, dar a închis imediat după ce a aflat că vorbeşte cu un jurnalist.
Avocatul femeii spune că clienta sa regretă gestul.
– Clienta mea recunoaşte vina pe deplin. Din punct de vedere mintal este sănătoasă.
– Ce veţi cere în instanţă?
– O pedeapsă minimă. Anterior nu a fost condamnată. Este angajată în câmpul muncii. Regretă, se căieşte sincer, este o persoană cumsecade, a comentat avocatul, Corneliu Bologan.
Femeia este cercetată penal pentru profanarea unui mormânt şi riscă amendă de până la 42.500 de lei sau 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii ori chiar închisoare de până la un an.
Ce spun slujitorii bisericii
Am încercat să discutăm şi cu preotul din Mingir, care a oficiat serviciul divin la cea de-a doua înmormântare a bărbatului. Dar acesta nu a fost de găsit nici la biserica din localitate şi nici la telefon.
Potrivit procurorului, preotul nu poartă nicio răspundere şi nu va fi sancţionat.
Secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, ne-a spus că nu cunoaşte despre acest caz, dar ne-a explicat că, potrivit canoanelor bisericeşti, binecuvântarea pentru deshumare a unui defunct se obţine mult mai uşor dacă de la decesul persoanei au trecut mai bine de şapte ani.
În caz contrar, setul de acte necesare pentru această procedură este mult mai mare.
realizat de Drochia Reporter cu referire la publika.md
- Dorin Recean VS Vitalie Josan: Cine va fi primul „trăsnit cu capul de asfalt”
- Dezbateri la Drochia: „Talentul Criminal” VS „Prostul Satului”
- Satul Mândâc, raionul Drochia: Zeci de copaci, defrișați ilegal
- Drochia: Femeia din satul Nicoreni, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă
- Criza energetică: Graficul eventualelor deconectări de evantai a localităților din nordul Moldovei
Comments