Starea de urgență în sănătatea publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova se prelungește până pe 31 august 2020.
Despre aceasta a anunțat în cadrul unui briefing de presă premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
În această perioadă, purtarea măștii în spațiile închise este obligatorie pe întreg teritoriul țării.
„Se atestă noi focare de coronavirus la nivel global. Din păcate, nu descrește numărul cazurilor de coronavirus în țară. Din păcate numărul zilnice de cazuri în țară este foarte mare. În aceste condiții am decis să extindem starea de urgenţă în sănătatea publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 31 august 2020”, a declarat Ion Chicu.
Totodată, Ion Chicu a anunțat că se permite organizarea evenimentelor în localurile HoReCa cu prezența a până la 50 de persoane, însă excepție fac nunțile și cumetriile.
În continuare este interzisă aflarea în grupuri mai mari de 3 persoane pe stradă. De asemenea se menține regimul special pentru persoanele cu vârsta mai mare de 63 de ani.
De asemenea, este interzisă activitatea parcurilor de distracții, cea a cluburilor de noapte.
Și obligativitatea carantinei pentru 14 zile la revenirea în țară din străinătate – rămâne în vigoare.
Grădinițele rămân închise până la data de 1 septembrie.
Totodată, premierul a anunțat că vor fi reluate și activitățile teatrale și concertistice în spații deschise pentru instituțiile teatral-artistice. Este vorba de un public de până la 50 de persoane, cu respectarea regulilor.
realizat de Drochia Reporter cu referire la știri.md
- Doi frați moldoveni, au fost împușcați la Moscova, iar unul din ei era mire la propria nunta
- Calendar creștin ortodox: Sărbători religioase 23 ianuarie
- Franța impune noi reguli la intrarea în țară, începând cu 24 ianuarie
- Povestea Valeriei Frunze cu afaceri de milione de euro la Londra
- Dondușeni: Un tânăr fa fost înjunghiat de un consătean