/Știre falsă marcă Vasile Costiuc: Merele de pe marginea unei șosele din Donduşeni nu erau aruncate la gunoi
Știre falsă marcă Vasile Costiuc: Merele de pe marginea unei șosele din Donduşeni nu erau aruncate la gunoi

Știre falsă marcă Vasile Costiuc: Merele de pe marginea unei șosele din Donduşeni nu erau aruncate la gunoi

Merele de pe marginea unei şosele din raionul Donduşeni nu erau aruncate la gunoi, aşa cum s-a insinuat în spaţiul public ci erau pregătite pentru a fi vândute. O spune chiar proprietarul livezii, din satul Corbu. Fermierul declară că imaginile postate pe Internet de liderul partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc, reprezintă de fapt o ştire falsă. În realitate, merele au fost depozitate temporar pe marginea drumului, pentru a fi mai uşor încărcate de cumpărător.

În seara de 12 septembrie, liderul Partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc, a postat câteva imagini pe pagina sa socială. Se vede cum cineva comentează, având pe fundal o grămadă de mere aflate pe o margine de drum, şi susţine că ar fi fost gata pentru a ajunge la gunoi.

Astăzi, l-am găsit pe proprietarul livezii. Era chiar în locul unde au fost depozitate merele. El neagă informaţia răspândită de Costiuc şi explică ce s-a întâmplat de fapt.

„Aici a fost o grămadă de mere pe care ieri le-am încărcat şi le-am dus la suc, la procesare. Mere de calitate. Sortul cel mai bun.”

Nicolae Corcimari, are 5 hectare de livadă şi a obtinut o recoltă de 120 de tone de mere, mult mai mult faţă ce anii trecuţi.

NICOLAE CORCIMARU, agricultor: „Anul ista am fost nevoit să le fac ca hată, să le vând la suc, cu 1,30 lei pe factură. Le-am adunat, le-am strâns din livadă, aici le-am descărcat, le-am adunat, pe urmă le-am încărcat cu încărcător. Asta-i procedura. Cineva s-a folosit de cahata asta de mere şi din numele meu o spus că-s aruncate la gunoi. „

Pe cât de mândru este însă de recolta record, pe atât de dezamăgit este de lipsa pieţei de desfacere.

NICOLAE CORCIMARU, agricultor: „Calităţile gustului mărului nostru, cu mult mai bun şi mai plăcut, decât cele importante. Şi iarăşi ne întoarcem, ele costă, 14, 18, 20 de lei ajung, dar a noastre le dăm cu 1 leu 20. Aşa măr. Eu mă duc la orice expertiză cu mărul ista şi vă dovedesc că e ecologic.”

 IURIE ŞARAGOV, şef Direcţia Agricultură, raion Donduşeni: „Anul acesta e mare problemă cu realizarea producţiei. La noi se primeşte aşa, când este roadă, nu-I preţ, şi invers.”

Legea care obligă comercianţii să ofere 50% din rafturile magazinelor pentru produsele autohtone a fost întoarsă în Parlament de către preşedintele Maia Sandu. Şeful statului a precizat că este o lege pornită dintr-o intenţie bună, dar, în varianta în care a fost votată, va duce la creşterea preţurilor şi încalcă angajamentele din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Promulgarea legii în formula actuală ar fi afectat exporturile spre Uniunea Europeană, iar o variantă îmbunătăţită  urmează să fie propusă de majoritatea parlamentară.

Distribuie acest articol: