/Toate coletele din străinătate vor fi stocate pe o perioadă nedeterminată
coletele din străinatate

Toate coletele din străinătate vor fi stocate pe o perioadă nedeterminată

În legătură cu sistarea zborurilor internaționale, a fost stopată recepționarea tuturor trimiterilor poștale iar coletele din străinătate vor fi stocate pe o perioadă nedeterminată, informează Î.S. „Poșta Moldovei”.

Chiar dacă autoritățile asigură că trimiterile poștale nu sunt o sursă de răspândire a infecției Covid-19, Poșta Moldovei își informează clienții că volumul acumulat de trimiteri poștale internaționale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova nu va putea fi expediat.

Astfel, a fost luată decizia de a stoca tot volumul de poștă acumulat în cadrul depozitelor Centrului de Prelucrare și Transportare Poștă pe o perioadă nedeterminată de timp.

Despre reluarea activității de distribuire a coletelor, Poșta Moldovei își asumă obligația de informa clienții suplimentar, pe pagina web a Î.S. „Poșta Moldovei” sau printr-un mesaj pe telefonul mobil al destinatarului.

Declarații Poșta Moldovei cu privire la coletele din străinătate

Viorica Podoleanu, responsabilă pentru relațiile cu mass-media la Poșta Moldovei, a declarat pentru IPN că stocurile vechi de trimiteri poștale, care nu au fost repartizate clienților, urmează să fie prelucrate și apoi distribuite destinatarilor.

Viorica Podoleanu menționează că oficiile poștale din Chișinău activează în regim obișnuit, dar sunt și din cele care și-au suspendat activitatea. Este vorba despre oficiile poștale care se află în incinta autorităților publice locale, oficiile ai căror șefi sau salariați aveau simptome de infecții virale sau oficiile ai căror salariați au intrat în contact cu rude venite de peste hotare.

Aceasta precizează că în toate oficiile poștale au fost luate măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19. Au fost achiziționate echipamente de protecție (măști, mănuși) și recipiente cu gel dezinfectant.

„În fiecare oficiu poștal este desemnată o persoană responsabilă de fluidizarea rândului de clienți, care permite accesul clienților unul câte unul, în funcție de ghișeul eliberat. Toți clienții trec pe la dezinfectarea mâinilor, iar salariații sunt asigurați cu mănuși și măști de protecție”, susține Viorica Podoleanu.

Pașta Moldovei: Avertizare

Anterior, Î.S. „Poșta Moldovei” a avertizat cetățenii că, începând cu data de 17 martie 2020, se sistează, temporar, recepționarea trimiterilor poștale interne(cărți poștale, scrisori, imprimate, pachete mici, cecograme, colete) în contextul prevenirii extinderii infecției COVID-19.

Toate coletele din străinătate vor fi stocate pe o perioadă nedeterminată
Poșta Moldovei: Coletele din străinătate stocate pe o perioadă nedeterminată

realizat de Drochia Reporter cu referire la ipn.md

Distribuie acest articol: