/Un tânăr de 24 de ani din Drochia a căzut de la înălțime
tânăr din Drochia

Un tânăr de 24 de ani din Drochia a căzut de la înălțime

Un tânăr de 24 de ani, originar din raionul Drochia, a căzut de la etajul cinci al unui bloc aflat în construcție pe strada Bogdan Voevod din Chișinău. Potrivit poliției, incidentul a fost înregistrat pe 25 octombrie, la ora 10.55, iar tânărul era antrenat în lucrări de izolare a clădirii, transmite IPN.

Tânărul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă, starea de sănătate a acestuia fiind gravă, dar stabilă.

Poliţia informează că a fost iniţiat un proces penal, vor fi sesizate organele de resort pentru a stabili circumstanţele în care a avut loc incidentul.

Agenția pentru Supraveghere Tehnică, care investighează accidentele de muncă,  menționează într-un comunicat de presă că cercetările preliminare au arătat că tânărul era muncitor necalificat. A fost emisă dispoziția cu privire la cercetarea accidentului de muncă, pentru stabilirea tuturor faptelor și circumstanțelor care au dus la producerea lui.

De menționat, că la începutul lunii august, o persoană a decedat pe un șantier de construcții la Durlești, căzând de la înălțime. Victima accidentului de muncă era tot din Drochia şi avea 34 de ani. Bărbatul a căzut de la etajul 7 al unui bloc aflat în construcție.

realizat de Drochia Reporter cu referire la tvrmoldova.md

Distribuie acest articol: