/Val de scumpiri în Moldova: Sindicatele cer măsuri de la Guvern
Val de scumpiri în Moldova

Val de scumpiri în Moldova: Sindicatele cer măsuri de la Guvern

Confederația Națională a Sindicatelor solicită guvernării să întreprindă, în regim de urgență, măsuri care să diminueze impactul majorărilor de tarife și prețuri la resursele energetice.

Într-o declarație a CNSM, sindicaliștii se arată extrem de alarmați de situația în domeniul energetic și solicitările furnizorilor de gaze naturale și energie electrică privind o nouă majorare a tarifelor și prețurilor la resursele energetice, transmite IPN.

„Intențiile de a dubla, practic, prețul pentru energia electrică și a crește tariful la gazele naturale de 1,5 ori vor lovi dezastruos asupra nivelului de viață al populației și vor afecta grav agenții economici, activitatea cărora este dependentă de utilizarea în volume mari a resurselor energetice. Aceste scumpiri vor avea un efect de avalanșă și vor atrage scumpirea tuturor mărfurilor și serviciilor. Nu putem să nu atragem atenția și asupra scumpirii în fiecare zi a carburanților, care, de asemenea, conduc la creșteri de prețuri în toate domeniile”, se menționează în declarația CNSM.

Sindicaliștii subliniază că, deși s-a stabilit creșterea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real până la 3.500 de lei, iar de la 1 ianuarie 2022 mărimea minimă a salariului lunar total în sectorul bugetar a fost majorat până la 3.100 de lei, aceste creșteri salariale vor fi erodate de preconizatele creșteri de prețuri și tarife.

În acest sens, CNSM solicită să fie compensate diferențele de tarife și prețuri, create ca urmare a majorărilor, pentru toată populația, să fie majorat ajutorul din partea statutului pentru consumatorii casnici pentru consumul de resurse energetice, să fie subvenționați agenții economici care produc sau prestează bunuri și servicii de primă necesitate.

Totodată, CNSM cere guvernării să examineze posibilitățile unor noi majorări salariale pe parcursul anului 2022, pentru a nu admite diminuarea puterii de cumpărare a populației și să fie introduse plafoane de prețuri și tarife pentru mărfurile și serviciile de uz cotidian.

Prețul de achiziție a gazelor naturale, furnizate de Gazprom constituie, în luna ianuarie 2022, 646 dolari pentru mia de metri cubi, iar în aceste condiții tariful pentru consumatorii finali ar putea fi ajustat în creștere până la 14,6 lei, potrivit vicepremierului Andrei Spînu. În prezent, tariful pe care îl achită consumatorii finali pentru gazele naturale, este de 11,08 lei, cu TVA inclus.

realizat de Drochia Reporter cu referire la ipn.md

Abonează-te la Drochia Reporter și pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/drochia_reporter

Distribuie acest articol: